„Secretele minții de milionar”, scrisă de T. Harv Eker, m-a captivat total într-o zi de vacanță de vară, la mare, la soare…
A fost magic felul în care m-a prins. Atât de tare, încât am terminat-o rapid. Pentru mine a fost o cascadă de revelații. Cumva, intuitiv, știam tot ce a scris T. Harv Eker. Doar că… niciodată nu m-aș fi gândit să le sistematizez…
Sunt oameni… născuți parcă pentru a fi bogați.
Sunt oameni… născuți parcă să rămână veșnic perdanți.
Există cauze cu rădăcini adânci, pornite de cele mai multe ori din mentalități moștenite, cauze ale succesului sau eșecului financiar. Influențele din copilărie ne formează amprenta financiară și ne determină gânduri, emoții și obiceiuri de auto-sabotaj.
Idei prinse și fixate în mintea mea după prima lectură
Ideea excelentă pe care o aduce această carte este cea de modificare a tiparelor mentale prin intermediul unor afirmații pline de forță care reușesc, repetate cu consecvență, să înlocuiască tiparele de gândire neproductive cu tiparele mentale ale bogăției, astfel încât să începi să gândești la fel cum o fac cei bogați.
Dar și mai bine-venite sunt strategiile practice, prezentate pas cu pas, prin care poți începe să îți crești veniturile și să îți pui averea la adăpost.
Dacă tiparul financiar subconștient nu este setat pentru succes, nimic din ceea ce înveți sau știi deja nu va reuși să producă o schimbare, pentru că nu ceea ce nu știi te împiedică să ai succes. De fapt, ceea ce știi este incorect și acolo se află cel mai mare obstacol al tău.
Dacă vrei să ajungi la un alt nivel al vieții, trebuie să conștientizezi și să vrei să renunți la vechile tipare mentale și să începi să adopți altele noi. Nu este suficient să fii în locul potrivit la momentul potrivit. Trebuie să fii persoana potrivită în locul potrivit, la momentul potrivit.
Cartea asta mi-a deschis mintea și mi-a dat teme de gândire. Cheia către succes este de fapt creșterea propriei energii. Oamenii vor fi atrași în mod natural de o persoană plină de energie, care vibrează pozitivitate și entuziasm.
A FI, A FACE, A AVEA
Venitul va crește doar în măsura în care te dezvolți și tu. Înainte de a avea și de a face, trebuie să devii cel care trebuie să fii. Calea cea mai rapidă de a te îmbogăți și de a rămâne bogat este să te dezvolți întâi pe tine. Oamenii bogați înțeleg ordinea în care se fac lucrurile pentru a avea succes, adică A FI, A FACE, A AVEA.
Rațiunea sau motivația pe care o ai pentru a face bani și a avea succes este de o importanță vitală. Dacă motivația pentru obținerea succesului sau banilor are rădăcini emoționale negative, cum ar fi teamă, furia sau dorința de a demonstra cuiva ceva, atunci banii nu vor veni într-un mod sănătos. Și vor pleca de unde au venit…
O lecție extrem de valoroasă este că nicio sumă de bani sau alte bunuri nu vor fi vreodată suficiente pentru cei care simt că nu sunt ei înșiși suficient de buni. Și este demonstrat științific că acumularea de bogăție materială este direct proporțională cu stima de sine.
Secretul succesului nu stă în încercarea de a evita, de a scăpa sau a-ți micșora problemele.
Secretul este să evoluezi ca persoană, să te dezvolți, astfel încât să reușești să depășești și să găsești soluție oricărei probleme.
Și încă un aspect: cu cât sunt mai mari problemele pe care le vei putea rezolva, cu atât mai mare poate deveni afacerea pe care o vei deține. Cu cât duci responsabilități mai mari, cu atât poți coordona mai mulți oameni. Cu cât mulțumești mai mulți clienți, cu atât poți manevra mai mulți bani și, evident, în cele din urmă, poți obține și gestiona o avere mai mare.
dar… aș putea lua fiecare pagină, rând cu rând, și sincer, nu aș ști ce să elimin. Cartea este atât de concentrată, încât aș putea-o numi un elixir al mindsetului financiar.
Enjoy!